Legea privind audiovizualul a fost actualizatã în decembrie 2008, şi conţine numeroase articole importante.
În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
1. serviciu media audiovizual - serviciu aflat sub responsabilitatea editorială a unui furnizor de servicii media, al cărui obiectiv principal este furnizarea de programe în scop informativ, de divertisment sau educativ pentru publicul larg. Un astfel de serviciu media audiovizual este fie un serviciu de programe de televiziune/radiodifuziune, astfel cum este definit la pct. 2, fie un serviciu media audiovizual la cerere, astfel cum este definit la pct. 3, şi/sau un serviciu media care constituie o comunicare comercială audiovizuală, astfel cum este definită la pct. 15;
Legea vorbeşte şi despre serviciu de programe de televiziune/radiodifuziune - serviciu media audiovizual liniar prestat de un radiodifuzor, în care programele sunt difuzate în succesiune continuă, indiferent de modalitatea tehnică utilizată, având un conţinut şi un orar prestabilite, pentru vizionarea/audierea simultană de programe, pe baza unei grile de programe, sub o anumită denumire şi identificat printr-o siglă, în cazul televiziunii, sau printr-un semnal sonor, în cazul radiodifuziunii.
Vizionarea de programe se face la cererea individuală a utilizatorului şi se numeşte serviciul media audiovizual la cerere. Acesta este un serviciu media audiovizual neliniar, în care vizionarea de programe se face la cererea individuală a utilizatorului şi la momentul ales de acesta, prestat de un furnizor de servicii media pe baza unui catalog de programe selecţionate şi puse la dispoziţie de către furnizorul de servicii media. Dintre aceste servicii fac parte şi : „ 4. program - ansamblu de imagini în mişcare, cu sau fără sunet, care constituie un întreg identificabil prin titlu, conţinut, formă sau autor, în cadrul unei grile ori al unui catalog realizat de un furnizor de servicii media audiovizuale, având forma şi conţinutul serviciilor de televiziune sau fiind comparabil ca formă şi conţinut cu acestea;
5. serviciu generalist de televiziune sau de radiodifuziune - serviciu care difuzează cumulat şi în proporţii echilibrate programe audiovizuale cu conţinut informativ, educativ şi de divertisment, în principalele domenii de interes şi care se adresează majorităţii publicului;
6. serviciu comunitar de televiziune sau de radiodifuziune - serviciu care difuzează programe audiovizuale dedicate unui public aparţinând unei comunităţi specifice;
7. serviciu tematic de televiziune sau de radiodifuziune - serviciu care difuzează programe audiovizuale dedicate preponderent unui anumit domeniu şi care se adresează unui segment al publicului;
8. serviciu de teletext - totalitatea informaţiilor puse la dispoziţia publicului sub formă de text, codificate în interiorul semnalului de imagine, care pot fi accesate cu ajutorul unui decodor standard al receptorului TV în momentul, pe durata şi pentru conţinutul ales;
9. serviciu de videotext - totalitatea mesajelor puse la dispoziţia publicului sub formă de text sau semne grafice, în cadrul unei grile ori al unui catalog, realizate de un furnizor de servicii media audiovizuale, având forma şi conţinutul transmisiunilor de televiziune sau fiind comparabil ca formă şi conţinut cu acestea;
15. comunicare comercială audiovizuală - mesaje sonore sau în imagini, cu sau fără sunet, care sunt destinate să promoveze, direct ori indirect, bunurile, serviciile sau imaginea unei persoane fizice ori juridice care desfăşoară o activitate economică. Mesajele respective însoţesc sau sunt incluse într-un program în schimbul unei plăţi ori contraprestaţii sau în scopul autopromovării. Formele de comunicaţii comerciale audiovizuale includ publicitatea radiodifuzată şi televizată, sponsorizarea, teleshoppingul, plasarea de produse şi alte forme de publicitate; Publicitatea televizată cuprinde orice formă de mesaj difuzat fie în schimbul unei plăţi sau al unei contraprestaţii sau difuzat în scopuri de autopromovare, de către o persoană fizică ori juridică, publică sau privată, în legătură cu o activitate comercială, ramură de activitate, meserie ori profesie, pentru a promova furnizarea de bunuri şi servicii, inclusiv bunuri imobiliare, drepturi şi obligaţii. Reprezentarea prin cuvinte sau imagini a bunurilor, serviciilor, numelui, mărcii ori activităţilor unui producător de bunuri sau furnizor de servicii în cadrul programelor, în cazul în care o astfel de reprezentare este destinată de către furnizorul de servicii media audiovizuale unor scopuri publicitare nedeclarate şi poate induce în eroare publicul cu privire la natura sa intră sub incidenţa legii de comunicare audiovizuală cu conţinut comercial mascat. Astfel de reprezentări sunt considerate intenţionate mai ales atunci când se fac în schimbul unei plăţi sau al unei contraprestaţii.
O altă formă de publicitate este publicitate subliminală, care utilizează stimuli prea slabi pentru a putea fi percepuţi în mod conştient, dar care poate influenţa comportamentul economic al publicului.
Importante sunt şi alte caracteristici ale publicităţii reglementate de legea privind audiovizualul precum:
„19. sponsorizare - orice contribuţie a unei persoane juridice publice sau private ori a unei persoane fizice neangajate în activităţi de furnizare de servicii media audiovizuale sau în realizarea de opere audiovizuale, la finanţarea de programe media audiovizuale în vederea promovării numelui, mărcii, imaginii, activităţii ori produselor proprii;
20. teleshopping - oferta directă transmisă publicului în vederea furnizării de bunuri sau servicii, inclusiv bunuri imobiliare, drepturi şi obligaţii, în schimbul unei plăţi;
21. plasare de produse - orice formă de comunicare comercială audiovizuală constând în includerea unui produs, serviciu sau a mărcilor acestora ori în referirea la acestea, prin inserarea în cadrul unui program, în schimbul unei plăţi sau contraprestaţii;
22. telepromovare - formă de publicitate realizată prin inserarea în programe a unor secvenţe dedicate promovării, de către prezentatorii programelor, a unuia sau a mai multor produse ori servicii, secvenţele fiind separate de celelalte părţi ale programului prin mijloace optice şi/sau acustice;
Pentru mai multe oferte vezi pagina de fb: https://www.facebook.com/ofertesipromotii
23. publicitate interactivă - tehnică de difuzare a publicităţii televizate care permite telespectatorului să opteze pentru accesul la publicitate prin intermediul unui serviciu media audiovizual nelinear, la momentul, pe durata şi la conţinutul publicitar ales de acesta;
24. publicitate prin ecran partajat - tehnică de difuzare a publicităţii televizate, inclusiv a autopromovării, sau a elementelor de identificare a sponsorului, care constă în difuzarea televizată simultană a conţinutului editorial şi a conţinutului publicitar sau a mesajului relativ la sponsor, acestea din urmă fiind demarcate prin mijloace optice şi/sau acustice, astfel încât natura lor să fie evidentă pentru public; 25. publicitate virtuală - tehnică de difuzare a publicităţii televizate care constă în prelucrarea imaginii, în cazul difuzării de transmisii ale unor evenimente, prin înlocuirea imaginii panourilor publicitare expuse în incinta în care se desfăşoară respectivele evenimente cu mesaje publicitare introduse de radiodifuzor sau prin suprapunerea de noi imagini cu astfel de mesaje în orice zonă a imaginii transmise.