Mathew Brady a facut poza lui Abraham Lincoln pe 27 february 1860, in ziua in care Lincoln s-a adresat unei audiente Republicane numeroase, la New York. In saptamanile urmatoare mai multe ziare si reviste au relatat evenimentul si au publicat poza lui Mathew Brady. Printer ziarele care au publicat articolul despre alegeri si poza lui Lincoln a fost si saptamanalul Harper's Weekly. Poza a fost publicata in presa scrisa si dupa castigarea alegerilor de catre Abraham Lincoln, care a declarat ca victoria lui s-a datorat lui Mathew Brady si pozei realizate de el.
Fotograful american a facut mici modificari ale pozei lui Lincoln dupa cum s-a putut constata din alte variante ale pozei, prin ridicarea gulerului camasei, etusarea subtila a anumitor trasaturi ale fetei si finisarea aspectului parului; totul pentru a-i imbunatatii aspectul .
Portretul celui care mai apoi a devenit presedintele Americii este realizat alb-negru, si este un portret de indentificare. Acest tip de portret se foloseste rar in presa scrisa actuala, dar in acea perioada era folosit atat datorita tehnicii existente cat si a istoriei portretului de pana atunci.
Mathew Brady a reusit sa-l surprinda pe Lincoln intro postura sobra, dar si neobisnuita, avand in vedere ca acesta aparea in public in principal cu barba. Mana pe carte sugereaza cunoastere si responsabilitate.
Portretul de presa este acea fotografie incare subiectul este reprezentat de oamani, indifferent in ce imprejurare, singuri sau in grup. In presa este npotrivit sa fie folosit portretul de identificare, deoarece acesta nu transmite cititorului informatii de presa. Portretul de presa trebuie sa include elemente cu valoare informative: expresie, gesture, atitudini.
In urmatoarele doua poze se poate vedea diferenta intre portretul de identificare si portretul de presa. Printre altele, in pozele in care apare Tiger Woods, cel mai bun jucator de golf la ora actuala, se poate observa diferenta de atitudine din a doua poza, fata de prima. Daca in poza din stanga personajul este crispat , in poza din dreapta se observa o atitudine naturala. Tiger Woods este surprins in a doua poza fericit, cu o senzatie de invingator si o atitudine degajata si surprinzatoare; ceea ce face din aceasta poza o fotografie de presa. O alta diferenta o constituie dinamica pozei din dreapta si faptul ca persoana fotografiata nu-si indreapta privirea catre obiectiv, in schimb ce in poza din stanga Tiger Woods priveste direct catre camera foto. Faptul ca persoana fotografiata priveste sau nu in obiectiv poate crea anumite senzatii privitorului. In momentul in care persoana fotografiata priveste in obiectiv se creaza impresia ca acea persoana “poza” si momentul a fost aranjat. Acest lucru scade interesul si importanta unei poze, care nu devine altceva decat o fotografie de “tip buletin”, lipsita de dinamicitate si fara a prezenta ceva interesant.
O alta discutie apare intre portretele executate in mediul exterior, precum cele precedente si cele realizate intro incapere. Multi fotografi cand realizeaza o poza in mediul interior “prefera sa pastreze structura portretului cat mai simpla posibil, pentru ca subiectul sa fie relaxat. Luminile, trepiedele si alte accesorii pot determina unii subiecti sa fie exagerat de constienti de faptul ca sunt fotografiati, ceea ce duce la expresii nefiresti, incordate. Fotografii folosesc in prezent, ca tip de fotografie in mediul interior, atat fotografia alb-negru cat si cea color, dupa cum se observa in fotografia 1 si 2 de la pagina urmatoare. Fotografiile urmatoare sunt portrete de presa, potrivite pentru reviste mai mult decat pentru ziar.
Diferenta apare datorita faptului ca desi sunt dinamice, ele nu sunt suficent de dinamice pentru portretul de ziar, care trebuie sa transmita mai mult decat o senzatie, el trebuie sa transmita prin imagine ceea ce este scris prin cuvinte. Cele doua sunt portrete de revista foarte bune, iar atat Nigel Parry cat si Matthew Rolston apreciaza ca un bun portret se realizeaza datorita contributiei persoanei care este fotografiata. O calitate pe care trebuie sa o aiba fotograful este si cea de comunicare, pentru a putea face persoana fotografiata sa se simta in largul ei si pentru a scoate in evidenta trasaturi ale acelei persone care sunt diferite fata de ceea ce au exprimat prin alte poze care le-au fost facute.
Prima este o fotografie alb-negru ce transmite un sentiment de seriozitate; privirea este indreptata spre stanga, iar atat folosirea nonculorilor cat si faptul ca privirea nu este indreptata spre obiectiv, creaza o senzatie de mister. Fotograful a pus accentual pe chipul lui Dustin Hoffman, care este singurul element luminat si respectiv deschis la culoare din fotografie; restul pozei fiind negru si intunecat. Idea principa a pozei este cea de liniste, datorita gestului pe care il face Hoffman cu degetul pe gura. Privirea lui Hoffman creaza senzatia ca mai este o persoana in incapere, iar acest lucru da si o intensitate si creaza tensiune pentru privitor.
Poza a doua este color si o prezinta pe Angelina Jolie, o actrita nonconformista, care apare intr-o ipostaza usor agresiva prin gestul pe care il face. Pozitionarea mainilor pe spatarul unui scaun nu este nimic inedit, da senzatia de sprijin si relaxare si este intro antiteza cu gestul actritei; ceea ce face aceasta poza deosebita. Coloristica este simpla pentru ca accentul sa ramana pe chipul si gestul Angelinei Jolie.
